![]() |
|
|
|
|
|
Bucurestiul, capitala Romaniei, cu o populatie mai mare de 2 milioane de locuitori, este dupa Istanbul a doua mare metropola din Europa afectata de cutremure. In urma unui studiu efectuat recent de catre Banca Mondiala si Universitatea din Columbia, Bucurestiul a fost identificat ca un punct fierbinte al dezastrelor naturale (Dilley et al., 2005). In ultimii 65 de ani, 4 cutremure puternice cu magnitudinea moment intre 6.9 si 7.7 au lovit capitala Romaniei. Ultimul cutremur distructiv din 4 Martie 1977 a provocat moartea a cel putin 1500 de persoane numai in Bucuresti. Toate cutremurele puternice apar in regiunea Vrancea, o zona epicentrala relativ mica aflata la aproximativ 150 km nord de Bucuresti (Fig. 1). Pachetul gros de sedimente neconsolidate din zona Bucurestiului amplifica undele seismice de forfecare provocand distrugeri importante. Astfel, prevenirea dezastrelor si micsorarea efectelor cutremurelor reprezinta probleme de maxima importanta pentru Bucuresti si populatia acestuia. Ca obiectiv stiintific major vom dezvolta relatii de calibrare pentru raspunsul seismic ce pot fi utilizate pentru a descrie amplificare undelor seismice in Bucuresti. O serie de statii seismice apartinand mai multor institute sunt instalate aici pentru a inregistra undele seismice. De asemenea, exista numeroase gauri de sonda la adancimi mici executate de diverse institute pentru a carta litologia de suprafata. Totusi, doar o mica parte a fost partial investigata geotehnic pentru a corela geologia locala cu proprietatile de propagare ale undelor seismice . In acest sens, scopul principal al acestui proiect este de a obtine o baza de date unificata cuprinzand parametrii mecanici si elasto-dinamici ai stratelor de suprafata din Bucuresti si completarea acesteia cu informatii masurate de la 10 foraje noi realizate in cooperare internationala, in vederea modelarii raspunsurilor seismice locale. In faza a doua, aceste raspunsuri locale vor fi corelate cu baza de date in format GIS a stratelor sedimentare Cuaternare de pe teritoriul Bucurestiului. In felul acesta se vor putea obtine, intr-o anumita retea, raspunsul seismic local al stratelor si prin interpolare, raspunsul seismic in suprafata.
|
|
|
||