NIEP Logo National Institute of Research and Development for Earth Physics (NIEP) Old NIEP Web Site

 
 Home   News
An earthquake of magnitude 5

In ziua de 5 august 2009 ora 10:49 (ora Romaniei) s-a produs un cutremur de magnitudine 5.2 (pe scara Richter) la adancimea de 2 km in Marea Neagra, la sud-est de litoralul romanesc (zona Sabla). Cutremurul a fost simtit cu intensitatea VI in zona epicentrala si cu intensitatea IV-V in Dobrogea de sud si in partea de nord-est a Bulgariei. Totodata a fost simtit in partea de sud-est a Campiei Romane si la Bucuresti (intensitate III). Cutremurele cu focarul de-a lungul tarmului Marii Negre sunt binecunoscute inca din secolul 19 sub denumirea de cutremure pontice. Informatiile istorice indica chiar producerea unor cutremure puternice in zona Cavarna in secolul I i.e.n si Balcic in anul 543 e.n (Tabelul 1). Cutremurele sunt legate de un sistem de falii active care strabat Marea Neagra si Platforma Moesica de la SE la NE pe de o parte si paralel cu linia tarmului pe de alta parte.

Tabelul 1. Cutremure simtite pe tarmul Marii Negre
Data Ora producere Latitudine
N
Longitudine
E
Adancime
(km)
Magnitudine
Mw
Zona
Secolul 1 i.e.n.           langa Cavarna (Bulgaria)
543 e.n.           Balcic
10.01.1869 20:30         Marea Neagra
06.05.1870 13:20         simtit la Constanta, Mangalia si in Bulgaria
15.11.1892 05:40         simtit la Constanta
30.03.1901 13:40 44.30 22.10 20 4.1 simtit la Mangalia
31.03.1901 07:10 43.40 28.70 14 7.2 Sabla-Cavarna � cutremur catastrofal; numeroase replici
31.03.1901 11:30 43.60 28.70 30 5 replica
25.04.1901 22:25 43.40 28.50 10 5 replica
26.04.1901 01:10 43.40 28.50 10 4.5 replica
06.07.1901 23:28 43.40 28.30 10 5.2 replica
30.07.1901 03:30 43.40 28.70 15 6.0 replica
04.08.2009 15:01 43.62 28.84 4 2.1 presoc
05.08.2009 07:49 43.41 28.76 1 5.2 Simtit la Constanta, Mangalia, Calarasi, Bucuresti si in Bulgaria
05.08.2009 08:15 43.00 28.18 5 2.1 replica
05.08.2009 10:39 43.53 28.37 5 1.4 replica
05.08.2009 15:56 43.51 28.40 9 2.3 replica
08.08.2009 14:28 43.62 29.00 5 2.6 replica

Zona seismica Sabla, dezvoltata la sud de tara noastra, pe teritoriul Bulgariei, apartine din punct de vedere tectonic marginii sudice a Platformei Moesice care se scufunda sub cuvertura sedimentara a Marii Negre. In zona Sabla-Capul Caliacra, au fost localizate o serie de falii normale cu o directie de dezvoltare NE-SV de-a lungul carora sunt distribuite epicentrele unor cutremure crustale (de adancime mica). Aceasta zona tectonic activa reprezinta marginea nord-estica a terminatiei unor falii crustale majore care se dezvolta paralel cu tarmul Marii Negre pe o directie NE-SV si care intra pe continent in zona Burgas. Faliile in zona Sabla au dezvoltare limitata , sectorul activ avand o lungime in jur de 20-25 de km.

Desi tectonica zonei este activa, totusi cutremurele generate nu depasesc in general magnitudinea 5. Evenimentele mai mari sunt rare: in afara de de cele doua cutremure din antichitate, despartite intre ele de un interval de circa 600 ani, nu mai exista informatii despre un alt cutremur catastrofal pana la cutremurul din 1901. Dupa cum se poate observa, evenimentul major din 31 martie 1901 a fost precedat de un cutremur de magnitudine 4.1 cu o zi inainte.

Localizarea cutremurului din 5 august 2009 este situata in imediata vecinatate a epicentrului cutremurului din 1901 (Fig. 1). Evenimentul recent a fost precedat la randul lui de un presoc cu o zi inainte (magnitudinea 2.1). Pana in prezent, au fost inregistrate doua replici de magnitudine mica (2.1 si 2.0) la circa o jumatate de ora si respectiv trei ore dupa socul principal.

Mecanismul focal reprezentat in Figura 2 reflecta fidel sistemul de falii tectonice din zona Sabla: planul de falie orientat NE-SV corespunde sistemului de falii orientat paralel cu litoralul Marii Negre, in timp ce planul de falie orientat NV-SE corespunde cu orientarea faliei Intramoesice, care se intinde din zona Podisului Anatolian pana in zona Carpatilor Meridionali.

Mecanismul focal indica o miscare de decrosare tipica, cu planul de falie aproximativ vertical pe suprafata pamantului si alunecarea pe o directie orizontala (paralela cu suprafata pamantului).

Figura 2






NIEP home page  |   History  |   Staff & Addresses  |   Publications  |   Privacy Statement  |   Terms of Service


Copyright © 2003-2005 NIEP / INFP., ALL RIGHTS RESERVED.